Experiența unui training de comunicare non-violentă
4-11 februarie 2017, Anglia
Înca după prima zi de training petrecută in Anglia, și eu, și colegele mele care au participat alături de mine, aveam dificultăți în a exprima în cuvinte complexitatea și intensitatea celor traite acolo. Din a doua zi lucrurile au devenit și mai complicate, în sensul ca emoțiile trăite erau atât de personale încât ni se păreau imposibil de împărtășit cuiva care nu a trăit contextul respectiv împreună cu noi. Cu toate acestea, am simțit nevoia de a face un rezumat al celor mai valoroase idei cu care am rămas dupa această experiență care asupra vieții mele (și profesionale și private) a avut un impact major și îndrăznesc să sper ca aceste rânduri să inspire și alți oameni.
Pornisem spre Anglia cu cartea lui Marsall Rosenberg despre comunicare non-violentă citită, cu câteva workshopuri pe aceeași temă la activ, cu experiența tentativelor de aplicare a principiilor comunicarii non-violente în clasă și acasă și cu o curiozitate majoră legată de ceea ce aveam să învățăm, fără să pot anticipa în vreun fel intensitatea trăirilor.
Prima revelație pe care am avut-o nu s-a lăsat deloc mult așteptată. Am avut ocazia să vedem pe propria piele cât de important și de diferit e rezultatul dacă începi o acțiune cu non-acțiunea sau pauza, lucru care ne-a făcut să fim conectați cu noi înșine. Concret începeam orice discuție, exercițiu sau vizită la școlile pe care le-am văzut cu câteva exerciții de respirație, în primă fază scopul fiind doar liniștirea, ca apoi să identificăm ce simțim cu adevărat, fie că simteam lucruri pozitive (de exemplu: bucurie, încredere, împlinire, calm, optimism, uimire, ușurare etc) sau negative (ca: nerăbdare, confuzie, frustrare, tulburare, copleșire, furie, jenă etc). Întalnisem noțiunea asta și cu alte ocazii și parțial o experimentasem, însă aplicarea constantă, de mai multe ori pe zi și mai multe zile la rând a avut un efect de neimaginat. Presiunea timpului practic nu am simțit-o și ideea că tu ca persoană care învață contezi cu absolut toată ființa ta, cu tot ce e in tine, te face să te simți întreg și complet.
Al doilea aspect care m-a impactat a fost legat de dualitatea lucrurilor, și anume faptul că orice om sau situație are și părți bune și părți rele, yin si yang la chinezi sau girafa si șacalul în termeni de comunicare non-violentă. Girafa este un animal cu o inimă foarte mare in sens propriu, este blândă și datorită gâtului lung are chiar și o perspectivă mai largă a lucrurilor. De asta girafa este un simbol al comunicarii non-violente. Să vorbești limbajul girafei înseamnă să ai o inimă mare și să fii in contact cu tine, să iți iei pauza să identifici ce simți și apoi ce nevoi se ascund in spatele a ceea ce simți. Pe de altă parte, când întâmpinăm probleme, de obicei mintea preia controlul și ne pierdem între gânduri și judecăți și etichete, practic pierdem contactul cu noi înșine, reacționăm, în loc să ne luăm pauză pentru a verifica ce simțim. Partea asta o reprezintă șacalul. Acceptarea și recunoașterea cu voce tare și a șacalului a fost o etapă foarte importantă pentru mine deoarece noi, oamenii, nu suntem impecabili și asa cum ne dorim tot timpul, din contră, normalitatea e să manifestăm și girafa si șacalul, iar personificarea acestor noțiuni în animăluțe a facilitat și întregit înțelegerea experienței traite în Anglia.
Nu în ultimul rând, după non-acțiune, după identificarea a ceea ce simțim și a nevoilor din spatele simțirii, am avut norocul și șansa să descoperim ce înseamnă acceptarea completă a tot ceea ce e în noi, cu alte cuvinte ne-am oferit nouă înșine empatie pentru că nu există emoții bune sau rele/rușinoase, tot ceea ce simțim e normal, iar trăirea pe care o ai depinde de faptul că nevoia ta a fost împlinită sau nu (exemple de nevoi: adăpost, hrană, odihnă, autenticitate, respect, armonie, apreciere, iubire, relaxare, joc etc). Tratarea cu respect și înțelegere a șacalului de fapt oferă șansă acestuia sa devină o girafă, iar asta e partea cea mai grea pentru că o dată îmbrățișat șacalul propriu, acceptarea din partea celorlalți pare mai ușoară. Chiar asta a fost una dintre cele mai valoroase lecții învățate în săptămâna petrecută in Anglia: curajul de a te dezvalui așa cum ești, cu bune și cu rele, ca apoi să descoperi acceptarea și din partea celorlalți atâta timp cât există un dialog bazat pe grija pentru împlinirea nevoilor fiecaruia.
Ca și concluzie aș spune că nu e ușor să schimbi comportamente bineînrădăcinate, dar satisfacția este pe măsură. Iar rețeta in final e simplă, întrebarea cu care încep fiecare zi la școală este următoarea: intenția mea este să mă conectez cu copilul sau să îi corectez comportamentul? Dacă intenția mea este să corectez, e clar că nu ascult, nu aud ce mi se spune, de fapt pun etichete. Și atunci am nevoie de un scurt moment de pauză, în care verific ce simt cu adevărat și ce nevoie am, le creez și copiilor cadrul să facă aceast exercițiu ca să învețe să își numească emoțiile și apoi stabilim împreună cum vom face astfel încât nevoile tuturor să fie împlinite. Învățăm practic împreună, și eu și copiii să ascultăm, pe noi înșine, pe ceilalți, să ne numim emoțiile, să nu mai punem etichete și să nu mai încercăm să reparăm, ci doar să înțelegem și să acceptăm.