Vara profesorilor altfel
10 iulie-8 august

Babel Education alături de Școala Babel oferă în această vară un spațiu de conectare și creștere pentru educatorii, profesorii și învățătorii pasionați de educație din Timișoara și toți oamenii frumoși care au ales să lucreze cu copiii, în medii educaționale formale sau nonformale.

Știm cât este de important să avem grijă de noi și nevoile noastre în timpul verii, pentru a ne întoarce plini de energie și entuziasm în sala de clasă la toamnă. De aceea, dragi profesori, educatori și învățători, în perioada 10 iulie - 8 august vă invităm la zile pline de bucurie, explorare, inspirație și conectare, în cadrul seriei de ateliere nonformale „Vara profesorilor altfel - ateliere nonformale”


Când?

în fiecare luni și marți în perioada 10 iulie - 8 august
Program: 9.30 - 17.30 cu pauză de prânz
Flexibilitate maximă: poți alege oricâte din cele 10 zile oferite


Ce fel de ateliere?

Luni - Principiile si metodele Învățării Experiențiale (Monica Diaconu)
10 iulie – Implicare - Ce este implicarea? Cum o recunoaștem? Care sunt cei 7 factori ce ajută copiii să fie implicați în propria învățare?
17 iulie - Competență – Cum cream spațiu pentru ca fiecare copil să arate ce poate face? Cum abordăm nevoia copiilor de competență?
31 iulie - Autonomie – Cum abordăm nevoia de autonomie în învățare? Cum putem împărți responsabilitatea pentru învățare cu copiii?
7 august – Relație – Cum ne îngrijim de relațiile noastre cu copiii? Cum sprijinim copiii să se simtă conectati cu ei, cu colegii, cu scoala, cu lumea?

Marti - Instrumentele Comunicării Nonviolente (Manuela Murariu)
11 iulie – Conectarea cu sine – Cine sunt eu și ce aduc în sala mea de clasă?
18 iulie – Empatia – Ce este de fapt empatia si când ne este ea de folos nouă și celorlați?
25 iulie – Recunoștința și aprecierea – Cum putem să le aplicăm și la ce ne ajută?
1 august – Conflictele – gestionarea de conflicte și medierea
8 august – Armonie și bucurie în mine și în jurul meu

În plus, vă lansăm provocarea de a retrăi ce înseamnă să o iei de la zero cu învățarea. În fiecare luni începem cu Dimineața de olandeză! Un start bun poate însemna o nouă competență!

Le mulțumim pentru sprijin partenerilor acestui eveniment: Asociația Initiativa in Educatie, Asociația Învățătorilor Bănățeni, Cabinet de Psihologie, Logopedie si Psihoterapie - Laura Berghea Caia, Giraffe Kids Club, Gradinita Pygmalion

Pentru mai multe informații, vă răspundem cu drag la tel. 0723400642, e-mail: contact@scoalababel.ro. Vă mulțumim și așteptăm cu drag să explorăm împreună noi abordări în educație!


Cofinantat prin programul Erasmus+ al Uniunii Europene